Omul dintâi, zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, avea toată
făptura sa întoarsă spre Dumnezeu, care se răsfrângea într-însul ca soarele într-un
bob de rouă. Mintea, pofta şi iuţimea, sau cugetarea, iubirea şi voinţa, erau unite
întreolaltă în aceeaşi vedere sau contemplare a lui Dumnezeu. Iar trupul, deşi pământ,
neavând în sine poftă pătimaşă, întovărăşea – aşa-zicând – contemplarea aceasta.
Asta era temelia cea străveche, în care omul avea să crească de la chip la asemănare
cu Dumnezeu.Părintele Arsenie Boca