Pentru a lămuri obiceiul creştinilor de a se ruga unul pentru altul, de a cere
rugăciunea fraţilor, vă amintesc că Iisus Hristos zice către Sfântul Petru: „Dar Eu
m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credinţa ta” (Lc.22, 32). Când Sfântul Apostol
Petru era în temniţă, credincioşii se rugau pentru eliberarea lui. „Rugaţi-vă unul
pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea dreptului în lucrarea
ei” (Iacov 5, 16). Iată care este taina rugăciunii! Lucrarea împreună, pentru ca cel
tâmpit să capete minte ascuţită, cel leneş să se trezească printr-o lucrare vie…
Un duh are putere să se transmită altui duh, poate acţiona în chip binefăcător unul
asupra altuia, să-l atragă spre luare aminte, să-l încurajeze dacă e în deznădejde,
să-l abată de la un viciu şi să-l îndemne spre o sfântă lucrare, iar în acest fel,
ajutându-se unul pe altul, se fac mai cucernici, mai nevoitori şi mai plăcuţi lui
Dumnezeu. Iată felul în care trebuie să ne rugăm pentru aproapele! Puterea acestei
rugăciuni constă într-o sinceră părtăşanie creştină la necazurile aproapelui şi pe
măsura aceasta are o influenţă asupra sufletului lui.Părintele Arsenie Boca