Dumnezeu da pacea in asa masura, ca pe ea sa no aiba fiecare numai pentru sine, ci din prisosinta cea bogata sa dea si acelora care n-o au. Mihail Adeodatus Ungureanu
Dumnezeu, trăit din toată sinceritatea fiinţei, e singura cale care mai poate
aduce pace între oameni şi bună învoire; toate celelalte rezolvări, alături de trăirea
creştinismului, grăbesc apocalipsul. Ştiinţa fără Dumnezeu şi împotriva omului s-a
apucat să facă şi nebunia ei cea mai de pe urmă: desfacerea şi aprinderea stihiilor. Sf. Arsenie de la Prislop
E mai bine sa ne facem mijlocitori de unire si iubire, decat de despartire si dezbinare a vietii. Sf. Grigorie de Nazianz (Teologul)
Legatura cu Dumnezeu imbiba de pace pe credinciosi si pacea lumineaza din ei peste tot unde merg. Mihail Adeodatus Ungureanu
Ne-ai facut spre Tine, Doamne, si nelinistite sunt sufletele noastre pana nu isi gasesc linistea in Tine! Fericitul Augustin
Pacea cu toată lumea, chiar cu cei agresivi, fireşte, este un dar şi o probă
a creştinismului la care am ajuns, dacă am ajuns, iar de cumva n-am ajuns este
semn că nu s-au tămăduit rănile noastre cele din păcate. Sf. Arsenie de la Prislop
Pacea este izbavirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflata fara lucrarea Duhului Sfant. Sf. Marcu Ascetul
Sa avem in minte ca nici un lucru bun nu se savarseste fara necaz, caci trezeste pizma diavolului. Sf. Varsanufie si Ioann
Sa ne unim cu aceia care cu temere de Dumnezeu intretin pacea, iar nu cu aceia care in chip fatarnic voiesc pacea. Romanul Clement
Sileşte-te să te cunoşti pe tine însuţi şi atunci vei cunoaşte multe. Cine îşi
vede păcatele va vedea pacea. Mulţi vor să ştie ce se petrece în ţările străine, dar
ce se găseşte în sufletul lor nu vor să caute. Sf. Arsenie de la Prislop